Trăian Brăileanu – Sociolog, profesor universitar, ministru. Născut la 14 Septembrie 1882 în Bâlca, lângă Rădăuţi (Bucovina), Traian Brăileanu şi-a făcut studiile universitare la Cernăuţi (doctorat 1908) şi Viena. Unul dintre cei mai mari sociologi români, a fost profesor de Sociologie, Politică şi Istoria Filozofiei la Universitatea din Cernăuţi între anii 1920-1940. Membru al Senatului Legionar de la constituire, în 1930. Parlamentar pe listele Partidului Totul Pentru Ţară în decembrie 1937.
Teoretician al naţionalităţii în sociologie, Traian Brăileanu a iniţiat înfiinţarea Grupului “Iconar” la Cernăuţi în 1931 (Mircea Streinul, Ion Roşca, George Drumur ş.a.), iar între anii 1935-1940 a fost Directorul revistei Însemnări Sociologice din acelaşi oraş; a condus la Sibiu revista “Înălţarea” (1940-1941).
Membru în Senatul Legionar din 1929; Ministru al Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor, în perioada guvernării legionare după 6 Septembrie 1940 (1940-1941).
Arestat pentru un timp după rebeliunea antonesciană din ianuarie 1941, este pus în libertate. Rearestat de comunişti în 1946, este depus la închisoarea Aiud, fiind asasinat în chip bestial prin exterminare fizică la 10 Iulie 1947 (din alte surse, data asasinării marelui om de cultură apare la 3 Octombrie 1947).
Una din preocupările lui Trăian Brăileanu a fost originea societăţii, care o consideră evoluată din cea mai simplă formă socială precum este familia. Anume familia este cea care face trecerea de la biologie la sociologie. Anume în familia primitivă, zice Brăileanu, găsim concentrate toate elementele care în decursul unei lungi evoluţii vor da naştere la forme sociale complexe. Principiile în baza cărora există familia, observă Brăileanu este diferenţa pe sexe şi vârste. Sub presiunea forţelor fizice şi mediului înconjurător familiile se reunesc în unităţi sociale mai mari, seminţii, care vor da naştere diferenţierilor antropologice. Apar rasele, iar în interiorul raselor se nasc diferenţele modului de trai: păstorii, agricultorii, vânătorii şi nomazii. Urmează adaptarea activă a omului la mediul înconjurător, astfel născându-se comunitatea umană propriu zisă, obiectul sociologiei.
Naţiunea, în calitate de unitate politică apare odată cu apariţia contactelor dintre comunităţile etnice. Fiecare grup etnic, adaptat la mediul extern încercând să-şi păstreze independenţa, îşi ma modifica propria structură, îmbogăţindu-se cu noi organe capabile să îndeplinească noua funcţie de apărare a teritoriului etnic. Principalul instrument de apărare împotriva invaziei străine va fi armata.
Când grupul social a ajuns să dobândească o conştiinţă proprie, când teritoriul pe care locuieşte s-a transformat într-o patrie prin legătură de sânge, formarea unei mentalităţi comune şi cultură proprie, atunci acel grup va tinde să se organizeze sub forma unei mentalităţi comune şi cultură proprie, atunci acel grup va tinde să se organizeze sub forma unui stat naţional. Misiunea principală a noii structuri sociale este ca, sprijinit pe forţele militare, să asigure ocrotirea patriei contra invaziei altor comunităţi. Statul naţional, spune Brăileanu, este forma ideală de convieţuire umană şi reprezintă încheierea unei evoluţii în care se face trecerea de la starea nedesluşită a unei naţiuni la o lămurire a personalităţii ei. Statele se cristalizează în timp şi spaţiu din raporturi intercomunitare, iar istoria propriu-zisă începe odată cu conflictele dintre ele.
Politica este definită de Brăileanu drept „funcţiunea comunităţii omeneşti prin care ea caută să-şi apere individualitatea sau personalitatea contra încercărilor de cotropire ale altor popoare. Politica în acelaşi timp este o artă, iar sociologia vine drept o ştiinţa care ajută la creaţie.
Sarcina sociologului şi a sociologiei nu este reformarea societăţii ci oferirea omului de stat formula de acţiune.
Statul naţional este forma ideală de convieţuire omenească, pentru că este constituită din comunitatea spirituală şi morală a indivizilor de un neam şi de o lege. S-ar putea ca mai târziu să se ajungă la o colaborare între toate Statele naţionale, spune Brăileanu, dar fără a pierde din vedere misiunea lor fundamentală, care este ocrotirea naţiunii.
Înfăptuirea unui stat naţional depinde de virtuţiile păturii conducătoare. Nu orice clasă conducătoare poate creia un stat naţional, ci numai o clasă constituită dintr-o elită naţională.
Înainte de a expune teoria elitelor sociale ale lui Traian Brăileanu am să ne amintim de cele tipuri de divizare a ocietăţii:
- Prima este elitistă în care, se consideră că în societate există 2 poli: unul reprezintă elita, un grup superior şi în masă restul, societăţii care este considerată calitativ inferioară elitei.
- Divizarea pe clase: neagă existenţa elitelor. Societatea este divizată în două clase antagoniste, cea producătoare şi cea explotătoare. Dominaţia celei explotatoare fiind determinată de deţinerea mijloacelor de producţie.
Concepţia naţionalistă a lui Brăileanu cvine cu o nouă abordare, care anulează anulează contradicţii dintre cele două viziuni.
Să presupunem existenţa a elitelor Ea, Eb, Ec, care pot fi atât culturale, religioase, economice, politice, ect. Aceste elite corespund unor mase Ma, Mb, Mc.
În perioada în care unul din factorii Fa, Fb, Fc domină, predomină şi elita respectivă.
Elitelor şi maselor, Brăileanu le rezervă anumite funcţii în cadrul organismului naţional fiind foarte imortantă existenţa unei armonii dintre cele două entităţi.
Problema societăţii româneşti constă în înstrăinarea elitei de mase şi formarea unei păturii superpuse, a unei false elite care nu este decât un cancer al organismului naţional.
Brăileanu vorbeşte de necesitatea unui lider naţional puternic, omul mare, care va fi modelul pentru noua elită românească. Anume această aşteptare a unui mesia naţional a determinat pe Traian Brăileanu să adere la Mişcarea Legionară.
Completat sub: Sociologia Romaneasca
